Ce mama dracu?

Na aici esperienta traumatizanta:

Te iei de mana si te duci la banca. Acolo, in loc de doi functionari la ghiseu, e numai unul, o donsoara pe la 200 de chile (fara gluma), aratand cam ca o Miss Piggy pusa la ingrasat, si care se misca cu toata gratia naturala a hipopotamitei gestante. Te resemnezi sa stai la coada si-ti pui mintea pe pilot automat.

La un moment dat, auzi o expresie dinspre tanti: "Doar o secundita!". Si incepi s-asculti. Si te apuca durerea de cap. "Dati facturica", "pixulet aveti?", "inca o hartiuta", "un momentel". No, dupa vreo zece-cinspe "minutele", ajungi la godzilla si-i zici ce vrei. Totu mere bine, pana-ti cere o semnaturica.

Moment in care-ti sare mustarul, te uiti urat, si-o intrebi cati ani crede ca are. Sau ca ai. O data se otaraste la tine ca un motor diesel supraturat si-ti zice ca incerca sa fie amabila. Iti exprimi nitel punctul de vedere, treaba care ii atata si mai tare focu sub cur. Si exact in momentul in care simti nevoia sa vorbesti cu seful ei, mosul din spate, plictisit de asteptare si probabil enervat de discutie, puncteaza c-o ironie involuntara, insa de mare efect: "Ce-aveti, domnule, cu duduita?"

De, d-aia traim in Romanica...

Pe aceasta cale invit un clasic in viata (se stie el care), sa faca niste aprecieri bucolice asupra exprimarii "care este" si blajinitatii dulcelui grai romanesc.