Scurta poveste (mai lunga. Foarte lunga de fapt)

A fost o data ca niciodata o zi de sambata - ieri carevasazica. Cum tura de saptamana trecuta a fost reusita, am zis ca poate mai facem o plimbarica pe biciclete. In ciuda prognozei oarecum imprastiate, am ales sa iesim, si strategul de campanie a decis ca tot spre Buzau, peste alte dealuri.

Asa ca ne-am adunat cu mic cu mare zece huligani, si, cu intarzierile de rigoare, ne-am miscat cu...rajosi fundurile spre satul in cauza... pe care recunosc ca nu-mi aduc aminte cum il cheama.

Am ajuns victoriosi langa un gard, am dat jos caii de pe masini, ne-am schimbat in fracurile de biciclete, ne-am pus jobenele si tenesii si-am luat in piept un ditamai dealul. Ora circa spre pranz, soarele cocotat in varful cerului, dogoreala bunicica. Dupa ce am ajuns in motul dealului, a inceput drumul de asfalt. Coboras la parametri rapizi un km-doi, dupa care, la indicatia unui satean, tot 'nainte in lungul garlei. In susul garlei de fapt, insa proiectia in plan vertical a drumului era oarecum sinusoidala. Da-i in sus pana-n varful delusorului, dupa care cat mai tare-n jos, sa urci urmatorul delusor cat mai mult din inertie si cat mai putin din transpiratie. Drum de pamant , uscat, la parametri foarte decenti. Zece oameni, fireste oarecum disipati binisor pe genul asta de drum.

La un moment dat, dupa ce trecusem de bucata descendenta a sinusoidei si eram, ca sa zic asa, undeva intre zero si PI/2, ma uit in spate sa vad ce se mai intampla. Pe o bucata dreapta, o fata venita cu noi pe care tocmai o cunoscusem, picata jos si oarecum intrepatrunsa cu bicicleta. Ma uit in continuare, nici o miscare. Bun, marche-arriere, adica, vreau sa zic U-turn si ma duc la locul incidentului. La intrebarile de rigoare, am capatat doar gemete, dar din alea foarte sonore. Bu-un, adica nu foarte rau. Descalec, si incerc sa stabilesc un contact verbal, fara mult succes. Intre timp, incepe sa se mai stranga lume. "Cred ca-i curge sange din ureche".

Imi ingheata sangele in vine. Sub ureche, o pata zdravana de sange. In continuare, gemete si atat, dar din alea de sa rupa inima si unui vanator de recompense. Mai uit mai indeaproape, urechea lovita rau de tot (in momentul ala am categorisit-o rupta), si sangele curgand dintr-o plaga externa. OK, slava domnului, rana la cap, normal sa curga sange. De la ureche pana la ochi, o echimoza lunga, pe forma ramei de ochelari. Umarul ciocanit pe ditamai suprafata, o mana la fel... urat. Misc-o daca ai curaj...

Intre timp, sus, ditamai soarele. Campament, haina de ploaie in capul ranitei sa-i tina umbra. In sfarsit, incepe sa vorbeasca. "Unde sunt?" Puii mei, undeva spre Buzau. "Cine sunteti?" Pai... azi ne-am cunoscut. "Ce zi e azi?" Sambata. "In cat suntem?" Stai sa ma uit la ceas... 16. "Ce luna?" Iunie. "Eu cum am ajuns aici?" Pai, te-a adus cutare. "Cine-i cutare?"
hmmm... prieten cu tine? "Nu tin minte. Ce zi e azi?" Sambata. "In cat suntem?" 16. Etc.

Intre timp ne stranseseram ceva mai multi, am trimis echipa de urgenta in fata sa aduca avangarda, si mai ales, singurul medic din gasca, doctorita de urechi. Si alta echipa in spate, sa gaseasca semnal GSM, ca telefoanele erau moarte. Consiliu rapid de razboi. Ce dracu facem? Pai, sunam la urgente s-o ia. Daca nu au elicopter, ce dracu facem? Epicentrul aflandu-se undeva pe niste dealuri la mama dracului totusi, cativa km buni de drum forestier. Aducem noi masina si o luam.
Intre timp, ajutata, ajunsese la umbra. Bai, tre sa ne miscam superrepede, daca face naibii edem cerebral e urat.
Relativ aproape am gasit semnal, sunat 112, am aflat rapid ca n-au ce face cu coordonate GPS, elicopter n-au oferit, satul nu-l gaseau pe harta. Am stabilit sa iesim cativa la drumul asfaltat si sa ghidam ambulanta. Intre timp am vorbit si c-un alt amic doctor.

Starea locului, in felul urmator. Accidentata avusese casca... pe rucsac. Ca rucsacul trebuia protejat. Si chiar si-asa, casca zdrelita bine. Uitandu-ma intr-un moment mai calm la loc, o urma venea la vale, trecea printr-un musuroi de pamant si vreo cativa metri mai incolo era buseala. Cred ca era urma ei, nu sunt sigur 100%

Am spart grupul in doua, si fuga la asfalt. Fuga asta... cum sa zic eu... pana acolo urcasem dealurile mai izolate foaie mica pinion mare. Acum am urcat oarecum invers... am ajuns in punctul in cauza oarecum inaintea ambulantei. Pe un soare teribil, facuti fleasca. 3 minute dupa noi, o Dacie. Voi sunteti? Noi. Eu sunt asistenta, mergem dupa trusa medicala la dispensar, asteptati aici. Bai, ce dracu asteptam? Hai sa aducem masinile, sa luam bicicletele.
Spargem din nou gasca in doua, doi sa ramana sa astepte ambulanta, doi dupa masini. Si tragem neica iarasi foaie mare la deal de ne sar ochii. In varful dealului, mesaj de la amicul doctor. Care-mi zice ca trebuie dusa la tomograf, la spital de urgenta, ca sunt trei in Bucuresti si c-a vorbit la Municipal. Intre timp mai pierdusem si niste timp cu politaiul satului care vroia sa ne ia in mijlocul strazii datele. Coborare la masini, pun ambele bicle la mine pe masina, ca se monteaza mai rapid, inapoi la inceputul drumului forestier. Aflam ca ambulanta a intrat s-o ia... bun. Destul de repede apare o Dacie cu pacienta in scaunul din fata si se tot duce. Ok... Ne oprim la politie, dam cu subsemnatul, si fuga-fuga la spitalul din Ramnicu Sarat.
La spital, saracie maxima. Nici macar o radiografie n-aveau cu ce sa-i faca. Neica, trebuie dusa in alta parte. Dupa multe negocieri, se stabileste c-o trimit la Bucuresti, si, slava domnului, c-o ambulanta.
Pacienta, in aceeasi stare. "Ce zi e azi, in cat suntem, voi cine sunteti, cum am ajuns aici, bicicleta e bine? ochelarii sunt intregi, ce zi e azi, in cate suntem, ce luna e", repetate la 30 secunde.


In cele din urma, se ajunge la episodul ambulanta... si aflam, cu stupoare ca pleaca la spitalul regional din Buzau. Nu se poate la Bucuresti? Nu se poate. Chiar nu se poate? chiar nu se poate. Bine, hai sa ne jucam de-a urmareste ambulanta pana la Buzau.

Aveam cu noi statii... bai, ce dracu faci? de ce mergem asa incet? Bai, ai sa razi, insa cu vantul din fata, masina mea nu trage cu mai mult de 90 la ora cu biclele pe ea. Bine, incercam sa vin eu in fata si sa vii in spatele meu la aspiratie? Incercam. Am incercat si-am ridicat viteza la 110. Mai mult nu-mi mergea nici mie in viteza a 5-a... coborata intr-a patra, mai crestea... Vremea imputita, ba ploaie, ba foarte intunecat. Soseaua oarecum uda.

Pe la jumatea drumului, lumea de pe contrasens, faruri-faruri. O fi radar. De unde naiba, un accident zdravan, cu rollover, ambulanta noastra oprita... N-a stat mult, ca venea alta. N-am reusit totusi sa mentinem contactul cu ambulanta, ca mana tare vizitiul.
La Buzau, la urgente, pacient in fata, insa treaba merge rezonabil repede, si au si neurolog. Surpriza maxima, au si computer tomograf. La tomografie cu ea. Pacienta - in aceeasi stare.
Am mai stat noi, ne-am mai facut ganduri de culoare inchisa, situatia a devenit si mai freaky... ma rog.
Iese de la CT, se uita neurologul la poza, da fractura la tampla si la clavicula, probabil si coaste. Se stabileste in sfarsit, tot in urma negocierilor ca se merge la Bucuresti. Aduceti un CD sa va copiem pozele de la CT. De unde dracu CD? Gasiti la chioscuri. Se duc o parte din baieti cu masina dupa CD. Ioc CD. Stam iarasi, formalitati, etc, etc... pana la urma, incep sa ne preseze... Gasesc BINEINTELES CD chiar la poarta spitalului, se incheie socotelile, directia Bucuresti.
Fiind oarecum patiti n-am mai incercat sa ne tinem dupa ambulanta, am luat si ceva de halit de pe drum si-am ajuns la Municipal mai tarziu. Asteptare in fata spitalului unde am avut ocazia sa vedem cum e nevoie de 6 politai si inca 2 masini de politie ca sa schimbi o roata desumflata la o masina de politie. Pacienta - in aceeasi stare. Ce zi e azi, in cat suntem, ce luna, ochelarii sunt bine, dar bicicleta.

Pachet de analize... Vesti bune, nu se vede fractura la cap, doar la umar, coastele sunt intregi. O sa-i revina si memoria.

Am fost din nou azi la spital... si deja era mult mai bine.

Biciclistic vorbind, presupun ca s-au imbinat o idiotenie nepermisa cu cateva prostii. Idiotenia maxima: n-avea casca in cap. Sau capul in casca, ma rog. Ciclistul consultat la telefon sustine ca distributia loviturilor indica c-a stat prost pe bicicleta, prea in fata. Si probabil ca n-a stapanit nici bine monstrul.

Filmul teoretic al accidentului: a coborat in viteza (probabil 30 si ceva la ora), a intrat prin movilita de pamant afanat, probabil a pierdut controlul biclei, a franat cu fata, s-a dezechilibrat, a pivotat probabil cu bicicleta cu tot peste roata din fata, interceptand ghidonul cu coastele. Asa s-ar explica buseala din coaste pe partea stanga si lanterna sau vitezometrul facut praf de pe ghidon. Dupa aceea a percutat in sol cu umarul stang si capul. Urma de pe cap imi sugereaza ca lovitura a venit spate-fata, si nu invers, ceea ce s-ar potrivi iar cu datul peste cap.

Singura alta varianta care ne-a venit in cap e c-a cazut pe-o parte, insa nu se explica bine bicicleta intoarsa invers, amestecata printre picioare, si nici loviturile.
Ce e iar de remarcat e ca n-a apucat sa puna mainile sa se fereasca.

Cam atat... puneti mana si purtati casca!!! Cum spuneam, povestea e si mai freaky... insa am scris-o la modul general.