Maraton
Am facut-o si pe asta - am fost la Medias la maratonul biciclistic.
Povestea e relativ picanta-n sine, mai ales daca stii cu ce se mananca genul asta de efort.
Am plecat in ziua de dinainte, pe dupa-masa. Ne-am confruntat c-un trafic teribil, blocaje in Bucuresti, la Pitesti, pe Dealul Negru, ce mai incolo si-ncoace, am stat de ne venea sa behaim.
Am ajuns in Medias pe la 3 noaptea, jos bagajele si biclele, culcus. La 7 juma trezirea, mic dejun si la inscriere.
Ar trebui mentionat ca bicla mea trage vreo 15 kg, nepotrivita a naibii pentru probe de cross-country. Asta a fost, n-am pregatit-o in mod special.
Maratonul a fost dupa cum urmeaza: vreo 45 km pe ceasul meu, combinatii cu urcus la deal pe niste pante criminale, in soare, sau mai pe la umbra, printr-un noroi la fel de criminal, combinate cu coborari prin padure, de nu mai vedeai nimic, si printr-un noroi frate bun cu cel de la urcare.
Am remarcat cu ocazia asta ca caucioaca de pe spate era cam cheala; dupa primul deal s-a suparat si schimbatorul si n-a mai vrut sa schimbe placa mica. N-a fost o mare nenorocire, din cauza ca mult din urcus a trebuit facut pe langa bicle. La un moment dat m-am oprit 5 min, am umblat pe sub numarul de concurs sa reglez schimbatorul, am injurat cu simtire, am reglat la loc frana si am umblat la cablul alalalt, de la schimbator.
Cursa a inceput c-un deal de-a dreptul nu stiu cum si s-a terminat cu unul incalificabil. Cand am ajuns in varful dealului am dat sa ma bucur, ca incepe coborarea... si a inceput. Printr-un noroi de mergea bicicleta in toate partile, doar inainte nu.
Scor final, am terminat cu o medie de vreo 11 km la ora, dar am terminat. Bicla e facuta zdrente, lantul e total si absolut degresat - daca dai cu mana pe el se ia praf.
Insa am placheta ceramica si diploma :D

0 Comments:
Post a Comment
<< Home