Strada, intersectie, rosu. Se aude un efect doppler, cauzat de miscare si de dorinta cuiva de a depasi recordul mondial la claxonat. Nu ma refer la genul ala de claxonat de te intrebi daca omul e nesimtit, surd, sau doar prost. Vorbesc de claxonatul ala in care te intrebi daca cumva i s-a blocat claxonul. Sau daca cumva vrea sa goleasca bateria cat mai repede. Genul de claxon care nu stii cand a inceput, si presimti ca nu o sa traiesti sa-l auzi oprit. O serie de masini vin spre stop si opresc la rosu.
Din coloana se reliefeaza doua masini. Chiar si pentru observatorul care a trecut 20 m de scena, e clar ca ele sunt cruxul problemei. O sa le botez masina din spate si masina din fata.
E clar ca, in vre-un fel, soferul din fata l-a enervat foarte tare pe cel din spate. In sfarsit, soferul din spate ia copita de pe claxon si se da jos. E ditamai animalul, usor (mai mult) colorat, si foarte galagios. Se aude mai tare decat claxonul. Se duce la masina din fata. Cred ca-i scapa si un pumn sau un picior, insa nu pot fi sigur.
Nu stiu ce a facut masina din fata. Poate i-a calcat primul nascut. Din ce aud, pot deduce ca soferul sau soferita e nascut din femeie si ca femeia asta e anatomic corecta. Foarte anatomic. Din punct de vedere moral, soferul din spate se pare ca are o parere proasta despre mama celuia din fata. Toate chestiile astea urlate zdravan, de aproape. In geamul, presupun, deschis al soferului din fata.
Brusc, urletul se curma. Soferul din spate se apuca cu mainile de cap. De fata, mai exact. Se ridica. Nu pentru mult timp. Cade jos. Si acolo ramane.
Stopul se face verde si restul de masini pleaca. Spray paralizant, probabil.
Sfarsitul povestii, c-am plecat acasa sa mananc.
